Să ai ca hobby sau să lucrezi în domeniul croitoriei nu este simplu, însă dacă iubești cu adevărat lumea hainelor și a lucrului manual și nu te lași descurajat de obstacolele întâlnite pe parcurs, vei reuși să ajungi acolo unde ți-ai propus.
Ei bine, din moment ce ai ajuns la acest articol înseamnă că faci parte din această categorie de oameni și vrei cu adevărat să înveți mai multe, să devii mai bun și îți dorești să afli tehnici și sfaturi care să te ajute în munca ta.
Se întâmplă adesea ca materialul cu care lucrezi să se deterioreze, să se destrame. Nu e plăcut când se întâmplă asta, așa că, în ceea ce urmează vrem să te învățăm cum poți să eviți acest lucru prin metode practice pe care le poți aplica în următoarele proiecte de croitorie.
Dacă vrei să eviți cât de mult posibil ca materialele cu care lucrezi să se destrame, poți folosi metode precum:
-Cusătura franceză: aceasta presupune plasarea materialelor unul peste altul, numai că este esențial să lași aproximativ 1 cm de la margine până la partea în care începi să coși, chiar dacă mai apoi acea parte rămâne în interiorul piesei vestimentare pe care o creezi, spre exemplu.
Aceasta este una dintre măsurile de precauție pe care le poți lua, recomandate în special pentru acele materiale care se pot destrăma foarte ușor. Optează mai apoi pentru o cusătură simplă pe deasupra pentru extra precauție.
-Cusătura în zig-zag: această tehnică este indicată pentru materiale precum bumbac sau orice alt tip de material elastic. Poate fi ideal pentru a te asigura că va rezista timp îndelungat produsul pe care îl realizezi.
Dacă folosești cusătura în zig-zag poți sări peste etapa de surfilare.
-Cusătura de acoperire: o metodă simplă și la îndemână este cusătura de acoperire. Asta înseamnă să treci cu firul peste marginea materialului. Dacă ai mașina de cusut potrivită realizezi acest proces foarte repede.
Ca un extra tip, această metodă este indicată în special atunci când vorbim despre materiale mai groase.
Mașinile de surfilat – necesare pentru orice atelier
Dacă vrei să realizezi produse cât mai calitative și cât mai rezistente, probabil știi că o mașină de surfilat nu trebuie sa lipsească din atelierul tău de creație. Aceasta te ajută și cu privire la evitarea destrămării materialelor.
Este acea etapă peste care nu poți sări atunci când începi să coși.
Când se destramă un material?
Cei care au deja experiență în domeniu știu cum să evite destrămarea, cum să o prevină. Cei care sunt însă la început de drum trebuie să exerseze.
Nu este indicat să eviți lucrul cu diverse materiale numai pentru că acestea se pot destrăma. Important este să exersezi și să folosești tehnici potrivite pentru a prinde experiență, astfel încât să nu existe niciun impediment spre a îndeplini orice comandă.
Îți poți da seama că un material se destramă atunci când tai o țesătură. Atunci încep să se desfacă și celelalte țesături. Poți evita aceste neplăceri dacă folosești tehnici specifice, precum cele menționate mai sus.
Acestea fiind spuse, îți urăm spor la treabă și vrem să te invităm pe această cale să participi la cursul nostru de croitorie – în luna noiembrie avem reducere de 50%: https://cursuri.studiaform.ro/