fbpx
Cum să îți începi un business în industria costumelor de baie

Cum să îți începi un business în industria costumelor de baie

Dacă ai dat click pe acest articol înseamnă că te interesează industria costumelor de baie și te gândești să îți deschizi o linie de costume de baie.

În acest caz, felicitări! Ai ales extrem de bine!

Industria costumelor de baie e în creștere, în special datorită dorinței oamenilor de a călători tot mai mult și de a merge în vacanțe în locuri cu climat cald.

Cu atât mai mult cu cât vremea din România ne oferă 4 luni călduroase pe an, costumele de baie vor fi mereu la mare căutare.

Adevărul e că sunt șanse foarte mici ca o persoană să aibă același corp ca și vara trecută, deci de cele mai multe ori, ajungem să cumpărăm măcar un costum de baie pe an.

Dacă nu mai multe – pentru cei care sunt pasionați de design-uri și culori diferite și vor să arate bine la plajă.

Pentru pasionații de croitorie, aceste vești sunt extrem de bune, deoarece, chiar dacă începi acest drum pe post de hobby, în timp, cu resursele necesare, poți să ai propriul business profitabil.

Noi am pregătit pentru tine un ghid cu lucruri pe care le poți lua în considerare înainte să începi:

  1. Înscrie-te la un curs de confecționare costume de baie

Având în vedere domeniul în care activăm nu aveam cum să nu menționăm acest prim pas.

În cadrul StudiaForm, poți participa la cursul de confecționare lenjerie intimă și costume de baie – e un curs practic, care nu te obosește cu multă teorie și care îți pune bazele în ceea ce privește cunoștințele necesare pentru a practica această activitate.

Am îmbinat costumele de baie cu lenjeria intimă deoarece cele două merg mână în mână și îți deschid mai multe uși pe viitor.

Așa că, dacă ești din Cluj-Napoca și vrei să îți faci timp liber pentru pasiunea ta, noi te așteptăm! Fiecare grupă are maxim 10 cursanți pentru că vrem să ne ocupăm în amănunt de fiecare dintre voi.

Pentru înscrieri accesează: https://cursuri.studiaform.ro/croitorie46406932.

2. Pune-ți designurile pe hârtie

Fie că vrei să îți deschizi un business în acest sens, sau vrei să faci câteva modele de costume de baie pentru tine și prietenii tăi, va trebui să începi să schițezi ce ai în minte.

Schițele sunt practic ideile tale transpuse pe hârtie.

Dar nu te îngrijora, dacă nu știi să desenezi foarte bine – acest proces îți va cere mai multă creativitate decât talent la desen (pe care îl poți perfecționa în timp).

Poți încerca să vii cu o idee care să se diferențieze de tot ce e pe piață în momentul acesta, astfel încât persoanele care vor purta costumele de baie concepute de tine să se simtă diferit.

În timp îți vei dezvolta un stil propriu, vei observa care sunt culorile cu care îți place să lucrezi și diferite tipuri de stil pe care le preferi.

Designurile tale sunt cele care te vor face unic pe piață pentru că de la ele pleacă totul și ele te vor ajuta să îți definești audiența.

3. Construiește-ți un plan de business

Acum că ai stabilit câteva idei de design și știi cui te adresezi (ex. copii, adolescenți, persoane mature, costume de baie de vacanță, costume care facilitează bronzul, etc.) poți începe să lucrezi la planul de business.

Acesta va fi planul după care vei acționa, așa că, cu cât îl perfecționezi mai mult, cu atât mai bine. Ar trebui să conțină detalii specifice despre buget, investiții, materiale, echipă, furnizori, transport, plan de marketing, costul de producție, profit, etc.

4. Colaborează cu un partener de producție

Pentru a-ți pune la punct planul de business și a începe producția vei avea nevoie de un partener de producție profesionist care să pună în practică toate ideile tale și să te ajute cu producția.

Alegerea acestuia depinde de mai mulți factori precum: cantitate, costuri și timpul de producție. Va trebui să decizi dacă optezi pentru un partener local sau unul din străinătate.

Pentru business-urile mici, care sunt la început, alegerea unui partener local este cel mai probabil una înțeleaptă.

De asemenea, acesta te poate ajuta să îți perfecționezi designurile și să le faci cât mai actuale și relevante pentru publicul țintă, poate crea tipare care să minimizeze resturile de material, te poate ajuta să găsești cele mai bune materiale și se va asigura că totul merge conform planului, fără să îți bați tu capul cu toate aspectele.

Costul producției și procesul de livrare/împachetare va determina costul produsului final și profitul tău.

Desigur, dacă ești la început de drum, poți să începi prin a face tu costumele de baie de la început la sfârșit și le poți testa pe tine și prietenii tăi.

Nu trebuie să fii all-in din prima dacă nu ești sigur că asta e ceea ce îți dorești. Multe persoane au început prin a-și pune în practică pasiunea care a crescut în timp într-un business și sursa principală de venit.

5. Lansarea liniei de costume de baie

Poți să confecționezi cele mai minunate costume de baie, dar dacă oamenii nu aud de ele, nu au cum să le cumpere.

Ei bine, aici vine în acțiune planul de marketing pe care l-ai dezvoltat. Un business mic, care e la început poate că nu are bugetul necesar pentru a angaja o agenție de marketing, însă cu siguranță poți apela la un free-lancer priceput care să îți pună business-ul pe picioare.

Construiește-ți un site de calitate iar pentru asta angajează oameni care îți înțeleg viziunea și se identifică cu ea, astfel încât să poată să îți pună fiecare idee în practică exact așa cum îți dorești tu.

Odată ce ai făcut asta, te poți focusa pe crearea unei imagini în social media și poți începe să rulezi reclame către site-ul creat.

Noi îți urăm mult succes și suntem aici să te ajutăm cu primul pas – cursul de confecționare – mai departe, depinde de tine cât de motivat ești.

distribuie prietenilor