fbpx
Tendințe în modă pentru toamna anului 2022

Tendințe în modă pentru toamna anului 2022

După o vară foarte plină (dar și foarte scurtă) suntem oficial gata de toamnă.

Când vine vorba de industria fashion, aceasta s-a pregătit pentru sezonul ploios încă din februarie, odată cu evenimentul AW22 Fashion Week, oferindu-ne o idee despre ce se poartă toamna aceasta.

Dacă ești la curent cu toate astea probabil că te-au șocat și pe tine unele dintre tendințe. Cum ar fi culoarea fucsia pe care putem să o purtăm pornind de la top, până la încălțări, având un outfit monocrom.

De asemenea, glugile vor fi un mare statement. Și nu, nu ne referim la acele glugi mari și călduroase, ci mai degrabă la genul de glugi strâmte, purtate în loc de pălărie, care îți pot accentua silueta.

Pentru persoanele care caută un stil mai subtil toamna aceasta, rochiile babydoll, tăieturile în material și franjurii sunt o alternativă bună.

Dar, cel mai bine haide să începem și să le prezentăm puțin mai pe larg pe fiecare dintre ele.

1. Culoarea fucsia inspirată de Elle Woods

Dacă ești adepta tonurilor neutre în sezonul rece, îți va trebui o pereche de ochelari deoarece rozul neon vine în forță toamna aceasta. Defapt, e atât de în trend culoarea aceasta, încât Valentino și-a dedicat o întreagă colecție ei.

Partea bună? Fucsia te poate scoate ușor din zona de confort.

2. Gluga strâmtă

Gluga – și nu aceea atașată de sfeterul tău preferat de toamnă a început să își facă apariția în dulapurile celebrităților în ultimele luni, dar începând cu toamna, vom vedea tot mai multe persoane purtând-o.

Ideale pentru zilele în care ești pe fugă și nu ai apucat să îți speli părul, pune o glugă slim-fit croșetată și asorteaz-o cu un look monocrom.

3. Colanți evazați

Atât colanții, cât și pantalonii evazați sunt în trend deja de câteva sezoane, însă, în toamna lui 2022, cei doi se unesc pentru a crea un look super la modă. În acest fel, colanții ies din anonimat și reușesc să devină piesă statement.

Poți să îi asortezi cu o pereche de sandale cu toc, sau fără toc pentru un look de seară, sau de ce nu, cu o pereche de sneakerși butucănoși pentru un look de zi casual.

4. Franjurii XXL

După cum ne-au obișnuit, franjurii intră și ies destul de rapid din trenduri, însă toamna aceasta se întorc pentru a ne ajuta să creăm ținute spectaculoase.

De ce? Pentru că se poartă mărimea XXL. Gândește-te la o fustă mini cu franjuri atât de mari încât poate fi calificată drept o fustă maxi, sau niște franjuri atât de mari la puloverul tău încât îți poate asigura distanțarea socială.

Important: evită să porți mai mult de o piesă cu franjuri XXL odată.

5. Fuste micro-mini

Da! Fustele micro-mini din primăvara aceasta nu pleacă absolut niciunde și deși e mai frig toamna și vei avea nevoie de ciorapi de plasă sau chiar colanți – pregătește-te să le porți și la iarnă deoarece nu pare că o să vină nimic din categoria fuste care să le detroneze prea curând.

6. Tăieturile

După cum bine știm, tăieturile sunt în trend de câteva sezoane, însă cu timpul aceastea au devenit din ce în ce mai mari. Ei bine, toamna anului 2022 vine și schimbă acest lucru și abordează un stil mai subtil al tăieturilor.

Ele devin mai lungi, dar mult mai subțiri, aproape cât o tăietură simplă cu foarfeca, permițând pielii să se arate mai puțin și oferind look-ului un aer mai misterios.

7. Ciorapi de plasă de culori deschise

Ciorapii în sezonul rece sunt mai degrabă o necesitate decât o decizie asumată. Și punem pariu că aproape toate perechile pe care le deții sunt negre. Desigur, poate că ai anumite pattern-uri pe unii ciorapi, dar foarte puține dintre noi experimentează când vine vorba de culori atunci când îți cumpără ciorapii de plasă.

Cu toate astea, sezonul acesta de toamnă, lucrurile iau o întorsătură mai angelică, cu ciorapi deschiși, uneori chiar și albi care vin în față. Poartă-i cu rochii babydoll, mini și super feminine pentru a-i pune în evidență așa cum se cuvine.

8. Roșu-roz-portocaliu

Fucsia e culoarea sezonului de toamnă 2022, însă când vine vorba de a asorta culorile, acestea nu devin mai închise de roșu și roz. Asortarea clișeu dintre roșu și roz de care ne-a spus toată lumea să ne ferim în adolescență dă o notă de rebeliune ținutelor din toamna aceasta.

Ești gata să o porți sau preferi mai degrabă să rămâi pe tonurile mai cuminți/neutre?

9. Mănuși elegante, de operă

Mănușile au fost un accesoriu cheie pe podiumurile AW22 de anul acesta. Și nu vorbim despre orice mănuși, ci despre ACELE mănuși. Modalitatea perfectă de a adăuga un strop de dramă ținutei tale de seară, indiferent la ce eveniment ești invitată toamna aceasta.

10. Corsetele

Exact în timp pentru sezonul de petreceri, corsetele sexy sunt înapoi pe harta fashion a lumii. Le poți purta cu pantaloni de sacou, sau chiar și cu colanții evazați dacă ești destul de îndrăzneață, ideea e să se vadă pielea în partea de sus.

11. Rochiile babydoll

Un clasic al tuturor timpurilor, piesa pe care o poartă toată lumea, sezon după sezon, rochiile babydoll nu sunt niciodată depășite, cu atât mai mult toamna aceasta când revin în tendințe așa cum se cuvine.

Asortate cu ciorapi de plasă albi (bineînțeles) și cizme supradimensionate, sunt o alegere foarte bună de pus la punct în zilele în care vrei să ai un outfit chic.

Cum ți se par tendințele de anul acesta? Noi nu ne așteptam la multe dintre ele, însă suntem aici să punem în aplicare ce ni se potrivește. Amintește-ți, orice tendință își pierde din farmec dacă e purtată de cineva care nu o simte.

distribuie prietenilor